• bani

    10 lucruri pe care să nu mai cheltui banii

    De câteva luni am început o cruciadă împotriva consumerismului. Îmi monitorizez cheltuielile şi aplic modalităţi noi de a limita cheltuielile sau chiar de a câştiga bani în plus. Asfel, am pus cap la cap această listă de 10 lucruri pe care să nu mai cheltui banii, care spre să îţi fie şi ţie utilă: 1. Abonamentul la sală Nu, nu sunt împotriva sportului. Şi eu îmi doresc să merg la sală de anul trecut, însă nu merit încă 🙂 Înseamnă că înainte să plătesc sala “ca să mă motiveze să merg” trebuie să renunţ la dulciuri şi să fac 15 minute de sport acasă de două ori pe săptămână timp de o…

  • economiseste lunar

    Visele sunt gratis; visurile trebuie finanţate!

    Când eram copil şi primeam bani săptamanal de la părinţi, simţeam că sunt prea puţini ca să economisesc. În liceu mi-am luat un job, dar banii se duceau pe haine şi ieşiri. În facultate, bursa de-abia îmi ajungea să ţin pasul cu viaţa de student, iar când am ajuns să am un loc de muncă adevărat mi-am zis că sunt prea tânără ca să îmi pun restricţii. În plus,  “aveam nevoie de atât de multe lucruri”. Economiseşte independent de cât câştigi! Anul trecut, însă, mi-am dat seama că sunt dependentă de cumpărături inutile; că oricât de mulţi bani aş câştiga, o să-i cheltuiesc pe lucruri care într-un an nu vor…

  • Economiseşte în 2018! Etapa I

    Ţi-ai propus să economiseşti anul acesta?  Chapeau bas! De multe ori, însă, ne dorim să stângem bani, fără să fim conştienţi de dimensiunea forţei noastre financiare. Rezultatul este un taget prea înalt, care ne frustrează şi ne demoralizează, astfel încât renunţăm încă din prima lună. Anul acesta porneşte cu dreptul şi înainte de a pune haotic bani deoparte stabileşte-ţi un plan de economii pe baza celor două varibile: veniturile şi cheltuielile lunare. Dacă ai o sursă lunară fixă de unde vin banii(de exemplu salariul), partea de venit este destul de uşor de stabilit. Cea care îţi poate da bătăi de cap este componenta “cheltuieli”: nu e suficient să ştii cât…