VELIKO TARNOVO

Weekend în Veliko Tărnovo

Într-o vineri în care voiam să mergem la Sighisoara, am pornit în direcţia opusă şi am ajuns să petrecem un weekend în Veliko Tărnovo 🙂

Fostă cetate de scaun, de la căderea imperiului Bizantin  (sec XII) până la invazia imperiului Otoman (sec XIV), Veliko Tărnovo a fost centru administrativ, cultural, economic şi religios al Bulgariei. Începând cu faimoasa cetate Tsarevets, oraşul vibrează cu istorie şi tradiţie.

0. Pregătiri: 

  • Trebuie să ai la tine doar buletinul pentru a intra în Bulgaria
  • Moneda Bulgariei este Leva – nu e nevoie să schimbi leva înainte să pleci – găseşti schimburi valutare imediat după vamă, iar în mare parte dintre locuri acceptă Euro, cardul şi chiar RON; În plus, găseşti în oraş ATMuri de la care poţi scoate direct Leva.
  • Împachetează încăţăminte comodă – oraşul e situat pe coline şi dacă plănuieşti să îl străbaţi la pas îmi vei mulţumi pentru sfat

1. Drumul – maşina personală – 55 €

Din Bucureşti sunt 180 KM până în Veliko Tărnovo, aşadar  drumul ar trebui să dureze aproximativ 3 ore, depinzând şi de timpul de aşteptare la vamă (Ruse). Am bagat benzină de aproximativ 40 Euro – am folosit maşina doar pentru drumul dus-întors Bucureşti-Veliko. În oraş am mers numai pe jos.

În plus am mai plătit 13 lei la ieşire din România (taxa de pod) şi Vigneta la intrare în Bulgaria – 36 RON/o săptămână. La întoarcere, am plătit din nou taxa de pod ~ 4 leva

2. Cazarea – 100 € – două nopţi

Pe Booking.com poti găsi cazare pentru toate buzunarele, începând cu 20 €/ noapte pentru cameră dublă. Iar pentru 50 €/ noapte găseşti cazare de 4 stele, central, în weekend. Noi am stat ultima dată la Astoria apartment.

3. Mâncare – 150 €

Două expresii: “îţi lasă gura apă” şi “te lasă cu gura căscată”. Gura apă pentru varietatea şi gustul bucatelor gătite în localurile din Veliko Tărnovo, iar gura căscată este pentru restaurantele şi cafenelele precum EGO, care au vedere spre Monumentul Asanilor sau spre fortăreaţă. Preţurile sunt rezonabile, astfel încât 150 euro au fost suficienti pentru doua nopţi.

Veliko tarnovo

4. Ce vezi în Veliko Tarnovo? 

a. Cetatea Tsarevets (12 leva)

Fostă cetate de scaun bulgară şi simbolul oraşului Veliko Tărnovo. Am petrecut o jumătate de zi aici:  am vizitat cetatea, am aflat despre istoria oraşului şi ne-am distrat pe cinste:

Veliko Tarnovo

b. Monumentul Asăneştilor 

Dinastie de conducători de origine română ai unui stat medieval numit Țaratul Vlaho-Bulgar, apărută în urma răscoalei vlahilor și bulgarilor din Imperiul Bizantin (sec. XII)

veliko tarnovo

c. Strada Gurko (şi nu numai)

Gurko este o stradă din piatră în care pisicile se plimbă nestingherite printre case ce par desprinse din poveşti. Merită să mergi la pas pe aceste straduţe, aşa cum întreg oraşul merită să fie vizitat cu răbdare şi.. îngheţată.

veliko tarnovo

Mi-a plăcut mult Veliko şi de-abia aştept să mă întorc acolo! Am fost de mai multe ori, însă recunosc că cel mai mult mi-a plăcut să merg în luna mai, când oraşul este împânzit de trandafiri: arată şi miroase ca şi gradinile a o mie de bunici!

Voi aţi fost în Veliko? Ce v-a plăcut cel mai mult în oraş?

Bonus: Nicopolis ad Istrum

La întoarcere din Veliko Tărnovo spre Bucureşti, merită să te opreşti la Nicopolis, fost oraş roman, fondat în anul 101 de către împăratul roman Traian, şi mai apoi oraş bizantin.

Nicopolis ad Istrum

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *